Cosmosul pe pământ
Meteoriţi
Text: Adrian Sava; Foto: Silviu Matei, Răzvan Andrei
Fascinat de spaţiu, rătăcind pe Internet, în 1994 Răzvan Andrei a găsit site-ul care i-a împlinit pasiunea. La vremea respectivă părea ceva aproape imposibil, dar în timp visul său s-a conturat văzând cu ochii. „Prima piesă din colecţie o am din 1994. Fiind pasionat de spaţiu încă din vremea respectivă, ba chiar mai demult, intram pe tot felul de site-uri de profil. La un moment dat, absolut întâmplător, am găsit site-ul unei persoane din Alaska ce vindea meteoriţi. Pur şi simplu nu-mi venea să cred că se poate cumpăra aşa ceva. Aşa că am pus nişte dolari într-un plic, i-am trimis şi, după ceva vreme, m-am trezit cu meteoritul acasă. Era Gibeon, octaedrit fin, un meteorit metalic, căzut în Namibia, în greutate de aproximativ 50 de grame. A fost un sentiment foarte ciudat să ştiu că ţin în mână o bucată dintr-o altă lume“, îşi aminteşte colecţionarul. Iar acest prim meteorit i-a deschis lui Răzvan apetitul pentru mai mult. Aşa că a început să-şi mai dorească încă unul, unul pietros de data aceasta. Pe care, în scurt timp, l-a obţinut. Dar nici acesta nu a fost de ajuns, mai ales că nu era unul dintre cele mai spectaculoase. Cele mai spectaculoase roci din spaţiu sunt palasitele. Aşa că şi un al treilea meteorit a ajuns în posesia lui Răzvan. Colecţia începea, aşadar, să prindă contur. „Am trecut apoi mai departe. Mi-am zis că în colecţie ar da bine şi o rocă lunară“, povesteşte colecţionarul de meteoriţi. Iar de aici lucrurile au scăpat de sub control, până când, aproape fără să-şi dea seama, a acoperit aproape toată plaja de tipuri de meteoriţi existenţi.
Dacă se vorbeşte de comercializarea meteoriţilor, sumele variază de la câţiva cenţi pe gram, până la câteva mii de dolari pe gram. Asta depinde, bineînţeles, de tipul meteoritului. De exemplu, chondritele sunt cele mai ieftine. La fel şi meteoriţii neclasificaţi, unde preţurile se învârt în jurul a aproximativ 10 cenţi pe gram. Dar pot coborî şi până la 5 cenţi pe gram, dacă sunt alteraţi de clima terestră. „Cel mai scump meteorit pe care l-am vândut a fost un achondrit negrupat, de origine presupusă asteroidală, pe care l-am dat cu 800 de euro gramul. Iar cel mai scump cumpărat de mine a fost un meteorit marţian, pe care am dat un preţ echivalent a 3000 de euro pe gram, însă cantitatea achiziţionată a fost destul de mică“, dezvăluie colecţionarul de meteoriţi.
În colecţia lui Răzvan, inginer constructor, se odihnesc acum, după ce au călătorit sute de ani lumină, nu mai puţin de 260 de genuri de meteoriţi, însă mult mai multe exemplare. Iar lucrurile încă nu au luat sfârşit. „Mai am mult de lucru la această colecţie”, ne dezvăluie Răzvan Andrei.
Colecţia nu a fost făcută, însă, doar din exemplare cumpărate de pe Internet. O mare parte din meteoriţii lui Răzvan Andrei sunt căutaţi şi găsiţi chiar de el, în multiplele expediţii organizate special în acest scop. Căutarea nu este una tocmai uşoară, se face destul de matematică. Se împarte întreaga suprafaţă în parcele şi fiecare parcelă e luată la puricat pe centimetru pătrat. De două-trei ori pe an, Răzvan pleacă în căutare de meteoriţi, ţintele principale fiind Asia Mică şi Sahara. De altfel, vestul imensului deşert african s-a dovedit până acum cel mai ofertant. „De ce merg în Sahara? Pentru că, în general, meteoriţii au un conţinut ridicat de fier şi din această cauză se alterează foarte uşor într-o
climă umedă. Sahara îi păstrează vreme îndelungată şi aşa sunt mai multe şanse să-i găseşti. La un moment dat se estima că în Sahara, sau într-o zonă cu o climă asemănătoare pot fi găsiţi aproximativ 10 meteoriţi pe kilometru pătrat“, explică Răzvan Andrei.
Expediţiile organizate pentru a căuta meteoriţi nu sunt, însă, lipsite de evenimente neprevăzute. Anul trecut, în aprilie 2005, Răzvan Andrei făcea parte, împreună cu un polonez, un german şi o moldoveanca din Tiraspol, soţia germanului, dintr-o echipă ce scotocea Sahara în căutare de meteoriţi. „Când am ajuns în Sahara am angajat câţiva tuaregi pe post de ghizi, pentru că vroiam să ajungem cât mai în sud posibil în limita permisă de paşaport, bineînţeles, căci pentru unele ţări aveam nevoie de vize speciale.“ Fiecare meteorit găsit are parte de o analiză la faţa locului. Se face o caracterizare a locului în care a fost găsit, se schiţează, pe cât posibil, locul unde a fost găsit şi se notează coordonatele exacte ale locului respectiv, cu ajutorul GPS-ului, pentru a ştii dacă au mai fost găsiţi şi alţii în aceeaşi zonă. „Cu alte cuvinte, încercăm să obţinem cât mai multe date despre cădere în sine. Aşa se face la, anul trecut, notând coordonatele unui loc în care găsisem un meteorit, ne-am dat seama că suntem în Algeria, dincolo de graniţa Marocană, iar acest lucru nu era tocmai unul lipsit de pericole pentru noi“, povesteşte Răzvan Andrei.
În altă zi, Răzvan a fost lovit de coşmarul oricărui fumător. A rămas fără ţigări într-o zi de duminică, zi în care în Maroc mai toate prăvăliile sunt închise. „Am întrebat pe cineva de unde pot să iau şi eu ţigări şi mi-a arătat un bătrânel la un colţ de stradă. Bătrânul asta stătea pe marginea unui trotuar, cu o găleată în faţă iar în găleată era un cartuş de ţigări. Îi spun omului că vreau şi eu ţigări, iar el scoate tacticos un pachet din buzunar şi-mi întinde o ţigară. Îi spun că nu vreau doar una, ci un pachet întreg. el zice „Aaaa, dar nu am atâtea”. Îi arăt cartuşul din găleată. Şi-l întreb ce de nu-mi dă din acelea. Omuleţul se luminează la faţă şi-mi spune senin „păi de ce nu spui aşa…” Şi-mi întinde un pachet plin cu...haşiş. Pe care bineînţeles că l-am refuzat“, povesteşte amuzat Răzvan.
S-a întâmplat, însă, şi să fie scos din maşină cu puşca la cap iar bagajele să-i fie scotocite până în cel mai mic detaliu. Din fericire nu de bandiţi, ci de poliţia spaniolă, aşa că în cele din urmă totul s-a terminat cu bine. „Când ne-am dus, am trecut în Maroc prin Algéciras cu feribotul, iar la întoarcere am cam întârziat un pic, aşa că am pierdut ultimul feribot din ziua aceea. A doua zi dimineaţă aveam avion din Herez de la Frontera. Am luat un taxi şi ne-am dus în Septa (sau Ceuta) (o colonie spaniolă în nordul Marocului). Am intrat în Spania, am luat feribot şi am ajuns în Algéciras. Acolo am luat un alt taxi şi am plecat spre Herez, la 100 de kilometri. Încă de când intrasem în Septa am simţit că suntem urmăriţi. Tot timpul cineva ne dădea ocol. Pe autostradă ne-au oprit, ne-au dat jos cu puşca la cap şi au început să ne controleze bagajele foarte minuţios. Aveam la mine două PET-uri de plastic în care luasem nisip din Sahara. Mi-au vărsat nisipul, l-au cercetat, l-au mirosit s-au uitat cu lupa la el şi apoi, negăsing nimic interesant acolo, mi l-au pus înapoi. Din fericire era poliţia spaniolă“, îşi aminteşte colecţionarul de meteoriţi.
Expediţia, însă a meritat. Răzvan Andrei a găsit câteva zeci de kilograme de meteoriţi. „Cel mai mare dintre meteoriţii pe care i-am găsit anul trecut, o chondrită topită la impact, avea 22 de kilograme. Păi numai acela singur şi era un bagaj destul de mare“
Ca dimensiuni, meteoriţii din colecţie variază de la câteva kilograme la câteva miligrame, în funcţie de raritate. O rocă marţiană sau o rocă lunară sunt înfiorător de rare şi îngrozitor de scumpe. Rocile marţiene provin din impacturile suferite de planeta roşie cu diverşi asteroizi, impacturi în urma cărora unele bucăţi din Marte s-au desprins, au început să plutească în derivă prin spaţiu, s-au intersectat cumva cu orbita Pământului şi au ţintit exact colecţia colecţia lui Răzvan Andrei. Roca lunară a ajuns la Răvzan pe căi asemănătoare. „Am şi meteoriţi primitivi. Pleacă de la cei foarte primitivi, adică formaţi în nebuloasa protosolară, până la cei tot primitivi, dar alteraţi deja de Soare. O dată cu formarea stelei, au suferit din cauza acţiunii radiaţiilor, a căldurii şi s-au alterat termic. Vârstele sunt foarte foarte înaintate, bineînţeles însă nu mai vechi de 5-6 miliarde de ani. E interesant că poţi cerceta distribuţia elementelor în univers, afinităţile diverselor elemente faţă de altele şi multe altele. Poţi chiar să încerci să înţelegi cumva teoria formării sistemului solar studiind aceşti meteoriţi“, povesteşte Răzvan. Clasificările meteoriţilor şi le face la Northern Arizona University. Sunt laboratoare şi în Europa, însă de când cu boom-ul meteoriţilor din Sahara acestea sunt foarte aglomerate şi pentru o clasificare se poate aştepta chiar şi doi ani. „O clasificare primară pot să fac şi eu, însă acest lucru nu se poate numi o clasificare ştiinţifică exactă“, ne spune Răzvan.
Vedetele colecţiei:
Cel mai vechi exemplar al colecţiei lui Răzvan este un meteorit căzut în America, în vârstă de aproximativ un milion de ani. O altă vedetă este şi o bucăţică din meteoritul metalic numit Canyon Diablo care a făcut celebrul crater din Arizona. Iar dintr-un alt meteorit metalic (Cape York), din care deţine şi pasionatul colecţionar o bucată, laponii îşi confecţionau arme. Din colecţie face parte şi o bucăţică din meteoritul căzut la Nakhla, în Egipt, meteorit care care dă şi numele unei clase (nakhlite), de origine marţiană. Se spune că acest meteorit ar fi făcut şi prima victimă a căderii unui meteorit pe Pământ, omorând un câine. La toate aceste se adaugă o bucăţică din meteoritul care, în 1998, a căzut în SUA, Washington, găurind o maşină.
Autor: Adrian Sava
|
