Eleganţa cochiliilor

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Paris

Unica materie primă este calcarul, dar universul de forme şi culori îl transformă în adevărate opere de artă, create de moluşte, conform denumirii ştiinţifice a clasei din care fac parte melcii, scoicile şi sepiile. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost atraşi de cochiliile acestor specii. Iar această atracţie a fost atât de intensă încât le-au folosit la decorarea templelor mexicane, a vazelor greceşti şi romane, dar şi a picturilor şi sculpturilor renascentiste. Şi fotograful francez Gilles Mermet a fost fascinat de aspectul cochiliilor. El a căutat forme unice în vitrinele Muzeului de Ştiinţe ale Naturii din Paris, exponate de o frumuseţe rară, adevărate bijuterii.

Cochilia de melc cu numărul 41, cu o perforaţie ce permite formarea unui şirag, este cea mai veche bijuterie cunoscută din lume. Cochiliile decorative au fost descoperite în Africa de Sud. Conform cercetătorilor, acestea au fost prelucrate în urmă cu mai bine de 75.000 de ani.

Cochiliile scoicilor şi melcilor au fascinat omenirea din vremuri străvechi. În secolul al XVIII-lea, învelişul moluştelor putea fi admirat frecvent în „cabinetele de ştiinţe ale naturii“, care au precedat muzeele de ştiinţe ale naturii din perioada modernă. Structurile, cu un colorit impresionant şi forme bizare, se numărau printre obiectele cele mai de preţ.

Acestea erau la mare căutare şi în rândul colecţionarilor privaţi.

O atracţie deosebită este reprezentată de cochiliile exemplarelor exotice din familia Conidae, care seamănă cu porţelanul. În anumite cazuri, acestea au fost comercializate la preţuri ce le depăşeau pe cele plătite pentru anumite opere de artă. În cadrul unei licitaţii organizate în anul 1796 în Olanda, o lucrare a pictorului baroc Jan Vermeer van Delft a fost vândută la preţul de 43 de guldeni, în timp ce pentru un exemplar de melc tropical Conus cedonulli s-a plătit suma de 273 de guldeni.

Cochiliile de calcar au trezit şi interesul oamenilor de ştiinţă. Unul dintre fondatorii studiilor în domeniul moluştelor este considerat naturalistul Georg Eberhard Rumpf, ofiţer germano-olandez. În 1705, la Amsterdam, a fost publicată lucrarea sa „D’Amboinsche Rariteitkamer“, cu numeroase imagini de scoici şi melci. Lucrarea a fost ilustrată de Maria Sibylla Merian, naturalistă şi artistă născută în anul 1647 în Frankfurt am Main. Ca model au fost utilizate piesele de colecţie din cabinetele de ştiinţele naturii – „cochilii moarte“, care nu erau cu siguranţă pe gustul lui Merian, o admiratoare a naturii vii.

Prin atitudinea ei, a adus la lumină un punct sensibil în etapa de conturare a malacologiei (care studiază în prezent, alături de melci şi scoici, şi sepii înrudite). Cercetătorii examinau învelişuri fără viaţă. Corpurile moi ale animalelor protejate de aceste cochilii nu prezentau importanţă. Unul dintre cei care s-au ocupat şi de anatomia şi biologia moluştelor nu a fost, în mod remarcabil, un naturalist, ci Edgar Allan Poe.

Scriitorul american (1809–1849) a redactat în anul 1839 un manual în care a diferenţiat pentru prima dată expres „conchiliologia“ (ştiinţa care studiază exclusiv cochiliile) de „malacologie“ (studiul moluştelor). Edgar Allan Poe a afirmat, de asemenea, că o clasificare corespunzătoare a moluştelor trebuie să aibă în vedere ambele aspecte: cochiliile şi structura elementelor moi ale acestor vietăţi.

A mai fost nevoie de un secol până ca biologii să îşi concentreze atenţia asupra proceselor interne de viaţă ale moluştelor, un domeniu cel puţin la fel de atractiv ca studiul învelişului impresionant. Dar şi structurile interne vor ridica semne de întrebare. Este posibil să nu cunoaştem nici măcar jumătate din numărul total de specii de melci şi moluşte care trăiesc între Arctica şi Antarctica, în apele oceanelor şi râurilor, în izvoare şi lacuri. Moluştele sunt cel de-al doilea gen din punct de vedere numeric după artropode. Cochiliile acestora s-au conservat în vârful Himalaya şi în deşerturi. Primele scoici fosilizate descoperite în prezent ca fosile au trăit în urmă cu 500 de milioane de ani.

Încă nu se poate afirma că oamenii au descoperit toate aspectele magice şi fascinante ale exemplarelor expuse în muzee.

Autor: GEO