Marea Moartă
Seara, vântul începe să bată, resturile de hârtie se învolburează deasupra malului crăpat, iar marea se acoperă de valuri de spumă. Este şase şi jumătate, iar coasta israeliană pe care mă aflu a intrat demult în umbra stâncilor înalte de 500 de metri, în timp ce pantele malului opus, aparţinând Iordaniei, sunt scăldate într-o lumină portocalie a soarelui crepuscular.
Intru în apă.
Este uleioasă, transparentă şi delicată, dar în contact cu ochii arde asemenea acidului de baterie. Conţine sare dizolvată într-o proporţie de o treime, motiv pentru care produce o forţă ascensională enormă. Practic plutesc. Dacă mă întorc pe burtă, spatele îmi iese la suprafaţă şi trebuie să ridic capul pentru ca apa să nu îmi intre din nou în ochi. Este imposibil să înoţi bras.
Fundul mării: alb şi dur, placat cu un strat de sare. Marea agită bule albe, sare şlefuită şi transformată de valuri în sfere. Vântul puternic alungă o sticlă goală de plastic pe suprafaţa mării.
Se spune că o baie în apele acestei mări ar înfrumuseţa pielea, ar atenua suferinţele cronice şi ar îmbunătăţi starea de spirit. Realist însă produce chinuri estetice. Pentru că ţărmul Mării Moarte s-a transformat într-un loc fisurat, sterp după ce apa a început să sece. În anumite regiuni, marea care s-a retras a lăsat în urmă sute de metri de teritoriu dezolant, acoperit cu un nisip de culoare închisă, despicat de plăci albe şi friabile din aragonit, un mineral pe bază de calcar. Lemnul putred apare la tot pasul, albit de sare şi de soare, imagine care duce cu gândul la scheletele dintr-un cimitir de elefanţi. Din loc în loc, pământul este mâncat de cratere adânci de zece - douăzeci de metri, umplute cu apă stătută, nuanţată de microorganisme în roşu, verde sau negru.
Israel şi Iordania extrag din această mare necesarul de apă dulce. Cele două state valorifică această resursă pentru obţinerea apei potabile, pentru irigaţii şi plantaţii agricole, de exemplu de mere exportate în Europa. Anual, nivelul apei din Marea Moartă scade cu un metru.
În prezent este planificată construirea unui canal care va costa miliarde şi care va face legătura cu Marea Roşie. Lungimea acestuia va fi de 175 kilometri. Experimentele susţin însă premisa că acest canal ar putea distruge complet marea, pentru că apa din Marea Roşie nu poate fi folosită pentru salvarea Mării Moarte. În plus, dacă s-ar amesteca apele celor două mări, ar exista riscul de apariţie a hidrogenului sulfurat cu miros de ouă clocite. Prognoze exacte nu pot fi însă formulate .
În urma unei asemenea catastrofe predicţiile unor riverani ar deveni realitate: călugării de la o mănăstire din apropiere consideră că această mare reprezintă calea către iad. Alţii însă fac averi din această mare pentru că, din sărurile dizolvate în apă, obţin carbonat de potasiu pentru producţia de îngrăşăminte. Sunt şi oameni indiferenţi faţă de această mare. Voi avea ocazia să îi cunosc pe toţi în cele două săptămâni în care voi încerca să fac un tur al acestei mări, pornind în direcţia acelor de ceasornic. 200 de kilometri în jurul unei mări care concentrează speranţele şi temerile întregii regiuni, atât ale lumii iudaice, cât şi ale celei arabe.
Baia are rol de iniţiere. Îmbrac hainele ude care mi-au fost aduse de vânt în apă, trec prin zona stearpă şi revin în Kibbuz En Gedi, o oază la baza stâncilor, deasupra căreia s-a ridicat timidă semiluna. Am părul plin de sare, mi-e foarte cald, am impresia că cineva a aprins un foc în mine.
Citeşte întregul documentar şi vezi mai multe fotografii în paginile revistei GEO
Autor: Ariel Hauptmeier (TEXT) şi George Steinmetz (FOTOGRAFII)
|
