Misiune pentru salvarea ursuleţilor koala

Olivia doarme. Şi doarme. Imperturbabilă. La ora 3 noaptea, mănâncă două frunze. La 3 şi jumătate se scarpină. Apoi, corpul ei se transformă din nou într-un ghemotoc de blană. De la miezul nopţii, studiem femela de koala, aflată la o înălţime de 10 metri, în coroana unui arbore de eucalipt, cu capul sprijinit de o creangă şi cu ochii închişi. Din cinci în cinci minute, studiem exemplarul cu o lampă cu lumină roşie şi notăm rezultatul observaţiilor. Nu avem prea mult de scris, pentru că de o sută de ori putem bifa: Olivia doarme.

Şi mie mi se închid ochii, aţipesc câteva secunde sau minute şi încep să visez. Apoi mă trezesc. Un liliac dă din aripi. O bufniţă strigă, iar alta răspunde. „Caroline, dormi?“ „Nu“, şopteşte franţuzoaica ghemuită lângă mine, pe jos, în pădurea învăluită în noapte. În jurul orei 4 şi jumătate, când începe să se lumineze, femela de koala se întinde şi lasă să-i alunece un picior de pe creangă. La ora 8 ne înlocuieşte următoarea echipă.

În urmă cu o săptămână, am ajuns pe St. Bees Island: o jumătate de duzină de cercetători amatori care participă la un studiu de două săptămâni. În această expediţie, coordonată de organizaţia internaţională de protecţie a naturii Earthwatch, suntem însoţiţi de cercetătorul australian în vârstă de 54 de ani Alistair Melzer, specializat în studierea ursuleţilor koala. Pentru această experienţă, am scos din buzunar nu mai puţin de 2695 de euro, bani cu care ne-am fi răsfăţat într-o croazieră de lux. Prin această sumă, contribuim la finanţarea studierii pe termen lung a populaţiei de koala de pe insula St. Bees, oferind, în acelaşi timp, şi o mână de ajutor în acest proiect. Cu siguranţă, concediul obişnuit nu ar fi atât de util. Chiar dacă insula St. Bees oferă condiţiile ideale. Se află la 25 de kilometri distanţă de coastele statului australian Queensland, la sud de Great Barrier Reef Marine Park. Cu văi acoperite de vegetaţie tropicală şi păduri foarte dese, prin care abia pătrunde o rază de soare, cu creste înţesate de cactuşi survolate de fluturi azurii. Cu pante abrupte şi vârfuri stâncose, plaje albe luminoase, înconjurate de un recif perfect de corali.

Un avion cu elice ne-a transportat pe insula învecinată, de unde am parcurs, la bordul unui vas, distanţa până în St. Bees. Cinci curse tur-retur, până când au debarcat pe plajă toţi oamenii, tot echipamentul şi proviziile pentru două săptămâni. Pe insulă am fost întâmpinaţi din toate direcţiile de mormăieli şi sforăituri. Sau să fi fost oare vorba despre râgâieli şi sforăieli puternice?

Pare un zgomot de ţeavă înfundată. Masculii de koala emit aceste sunete pentru a-şi confirma prezenţa şi poziţia socială. Zgomotele produse de femele nu sunt atât de sonore. Aceste fineţuri de comportament ale speciei urma să l

e descoperim pe parcursul şederii.

La acest program au participat Sandy, medic din Wisconsin, care se ocupă în viaţa de zi cu zi de întocmirea de expertize pentru societăţile de asigurări. La cei 59 de ani, este cea mai vârstnică participantă la expediţie. Acum, când norma ei de muncă a fost redusă la jumătate, are ocazia să-şi împlinească un vis din tinereţe şi să studieze animalele în mijlocul naturii. Gen, studentă la cinematografie, din New York, 19 ani, este cea mai tânără participantă. Alături de noi se află şi Alisha, biolog din Seattle, care îngrijeşte cimpanzeii din laboratoarele experimentale. Sally, originară din Australia, care lucrează la o linie de telefonică, unde preia reclamaţiile împotriva şoferilor ce parchează în locuri interzise. Caroline nr. 1 lucrează pentru reprezentanţa organizaţiei Earthwatch din Melbourne şi participă frecvent la expediţii. Şi cele două franţuzoaice - Caroline nr. 2 şi Maud, studente la economie agrară la Nantes şi care îl asistă în calitate de practicante pe coordonatorul expediţiei, Alistair Melzer.

Nu este o simplă coincidenţă că grupul nostru este alcătuit numai din femei. Conform informaţiilor oferite de structura centrală „Year Out Group“, care prelucrează ofertele puse la dispoziţie de 37 de organizaţii bazate pe activitatea voluntarilor, 60% din cei care se oferă să participe la astfel de expediţii sunt femei. Acestea nu dau doar dovadă de mai mult angajament în comparaţie cu colegii lor bărbaţi, ci sunt şi mai puternice. „Year Out Group“ înregistrează un număr mai mare de persoane dispuse să se implice în proiecte bazate pe voluntariat. O tendinţă confirmată de Earthwatch. În anul 2006, organizaţia a trimis aproximativ 4000 de „volunteers“ în toate colţurile lumii, spre deosebire de numai 39 de implicaţi în 1971, anul de înfiinţare a organizaţiei. Cea mai importantă creştere s-a înregistrat pe parcursul ultimilor doisprezece ani. Numărul de participanţi pe plan global a crescut cu 25%, iar în Europa chiar cu peste 60%.

Autor: Juliane von Mittelstaedt (TEXT) şi Matthieu Paley (FOTOGRAFII)