De ce avem nevoie de credinţă?

Religii

Este greu de crezut că doi oameni pot fi mai diferiţi decât un musulman care-şi desăvârşeşte purificarea rituală într-un lac din Mali şi un budist Yamabushi rugându-se sub o cascadă din Japonia. Cu toate acestea, viaţa ambilor se roteşte, fără discuţie, în jurul aceleiaşi axe: o forţă superioară, supranaturală şi suprapământeană. Dumnezeu. Credinţa este globală. Ea există, asemenea limbilor, în toate culturile. Iar oamenii de stiinţă caută să dezlege deopotrivă principiile gramaticii universale şi ale religiozităţii. Răspunsul pretutindeni valabil la întrebarea: De ce avem nevoie de credinţă?

Au venit pentru a-şi consolida credinţa, pentru a găsi sensul propriei existenţe. Pentru Australia şi australieni vizita Papei Benedict al XVI-lea din iulie 2008 s-a constituit în cel mai emoţionant moment de la Jocurile Olimpice din anul 2000 încoace. Sfânta Liturghie oficiată în aer liber cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului a adunat peste 200.000 de pelerini din 170 de ţări, fiind cel mai mare serviciu divin din istoria ţării. Credincioşii au avut parte de o punere în scenă cu accente medievale a unui eveniment al epocii moderne târzii.

Papa, un star? Da, deoarece contemporanii noştri, indiferent de vârstă, apartenenţă socială ori sex, tânjesc după mituri şi ritualuri, după autoritate şi autenticitate, după o figură călăuzitoare şi un spaţiu de proiecţie destinat încrederii şi adevărului. Ca personificare a celei mai puternice autorităţi spirituale, Suveranul Pontif răspunde nevoii accentuate a oamenilor de demnitate şi unitate în vorbe şi fapte, iar ca reprezentant de vârf al Bisericii Catolice, cea mai vârstnică instituţie globală la nivel mondial, dorului lor de veneraţie cultică.

Dalai Lama, un star? I se închină ca lider spiritual doar una dintre nenumăratele şcoli budiste.

În ciuda acestui fapt, Tenzing Gyatso, cel de-al 14-lea Dalai Lama, a devenit în ultimele decenii cea mai importantă personalitate budistă a lumii. El întruchipează o filosofie, demult răspândită şi în Occident, unde suscită un mare interes şi găseşte tot mai mulţi adepţi, nu în ultimul rând pentru că Dalai Lama ştie să folosească în mod optim toate oportunităţile moderne de transport şi comunicaţii. Discipolilor săi de pretutindeni le dă totuşi un sfat: „Rămâneţi ataşaţi religiei sferei dumneavoastră culturale“. Dalai Lama consideră budismul tibetan un fel de „ultimă soluţie“ a vesticilor. De ce nu profită bisericile consecrate de acest puternic dor de patria spirituală? De ce creştinismul, de pildă, ca instituţie şi având 2,1 miliarde de adepţi, este supus procesului eroziunii înaintea islamului, cu 1,3 miliarde de discipoli, şi hinduismului, cu 800 de milioane? Răspunsul la aceste întrebări: există o deosebire esenţială între religie şi religiozitate. Religia este forma comună şi tradiţională a comportamentului religios; religiozitatea, dimpotrivă, e o experienţă spirituală individuală. Iar acum diferitele flori ale spiritualităţii se dezvoltă mai mult ca niciodată. Modernismul târziu este un supermarket al multiplelor oferte de credinţă şi mântuire. În zilele noastre, fiecare om poate dispune de propriul imperiu ceresc fără a intra în conflict cu vreo instituţie. Omul nu-şi mai caută refugiul doar la adăpostul unei divinităţi protectoare, ci şi în credinţa sa în mai multe posibilităţi: în reîncarnarea budistă şi în animismul şaman, în charisma evanghelică şi în gândirea pozitivă, în îngeri păzitori, vrăjitori şi oracole. Societăţile „multioptions“ creează credinţe „multioptions“. „Astăzi, apartenenţa religioasă a individului nu mai este o realitate irevocabilă, scrie sociologul american Peter Berger, un dat pe care-l poate schimba la fel de puţin ca bagajul său genetic; ea devine un produs al acelui proces, în care îşi construieşte şi îşi constituie propriul eu“. Pentru a dezvălui religiozitatea ca structură intelectuală subiectivă, profesorul american de psihologie William James a propus deja, în cadrul ciclului său de discursuri „The Varieties of Religious Experience“ din anul 1902, „căutarea experienţelor originare“, care inspiră toţi credincioşii şi toate religiile.

Abia după aceea poate urma întrebarea: ce se află la baza creştinismului, islamismului, iudaismului, budismului, hinduismului, confucianismului, daoismului, sikhismului, shintoismului, animismului şi a religiliilor naturiste? Folosind cel mai mic numitor comun, şi anume religiozitatea. Şi o constantă antropologică fundamentală: de ce crede omul? Chiar dacă premisele sociale s-au schimbat, judecăţile de valoare s-au răsturnat şi au avut loc tot felul de revoluţii, însă decisive rămâne faptul că nu a dispărut niciodată credinţa în sine.

Autor: GEO