„God save King George“

Tonga

Guvernează deja de doi ani, dar turbulenţele politice l-au obligat să-şi amâne încoronarea. Acum, aceasta s-a înfăptuit, iar regele Tongăi, George Tupou al V-lea, primeşte ovaţiile supuşilor săi. Îl iubesc? Sau suspectează deosebita sa iscusinţă în afaceri? Un lucru este cert: în această zi, toţi tonganii sărbătoresc – dacă nu monarhul, atunci monarhia.

Îmi plac reginele şi regii, cu precădere în ziua încoronării. Când străbat în caleşti festive străzile capitalei lor, când se deplasează de la palat la catedrală, urmând sunetul clopotelor precum vocea Domnului şi salutând cu mâna decent ridicată mulţimea în delir, în timp ce comentatorul televiziunii descrie această înscenare feerică – acestea sunt momente care mă fac să mă topesc de emoţie în faţa ecranului aparatului din locuinţa mea pariziană.

Ah, dacă nu l-ar fi decapitat francezii, folosindu-se în ianuarie 1793 de ghilotină, pe regele lor Ludovic al XVI-lea! Am fi putut şi noi, parizienii, să flancăm din când în când ieşirea către Versailles, să fluturăm steguleţe multicolore şi să strigăm „Vive le Roi!“ Dar evenimentele s-au derulat aşa cum s-au derulat, astfel încât azi nu mai putem fi martorii unor astfel de ceremonii de încoronare decât în oraşe ca Londra, Amsterdam, Madrid ori Oslo. Şi să nu uităm Nuku’alofa, o minusculă capitală, nu departe de meridianul datei din Pacificul de Sud.

Iată-mă deci în cea mai spaţioasă biserică metodistă din Tonga, aşteptând cu nerăbdare sosirea lui George Tupou al V-lea. Peste câteva clipe, el urmează să fie uns, binecuvântat şi încoronat rege al Tongăi.

În realitate însă, el conduce destinele regatului de la moartea, în septembrie 2006, a tatălui său, Taufa’ahau Tupou al IV-lea. De fapt, succesorul la tron ar fi trebuit să fie demult încoronat. Doar că tot timpul intervenea câte un eveniment nedorit, ultima oară fiind vorba de sângeroasele nelinişti generate de o demonstraţie în favoarea democraţiei.

În această dimineaţă de august 2008, nimeni şi nimic nu se mai opune însă cursului istoric. Străzile din Nuku’alofa sunt împodobite cu ghirlande şi baloane viu colorate, care contrastează cu verdele arborilor de mango şi al cocotierilor. Clasele de elevi defilează, trompetişti neobosiţi sparg liniştea căldurii tropicale, a cărei povară apăsătoare ar trebui să-i împingă pe tongani, ca de obicei, la precauţie fizică şi senzorială.

Dar cine să mai vrea acum să se odihnească? În acest ultim regat polinezian, sărbătoarea a început cu câteva zile în urmă. Pentru a conferi festivităţilor o însemnătate istorică, George Tupou al V-lea şi-a anunţat deja intenţia de a contribui la alegerea în anul 2010 a primului parlament cu adevărat democratic din Tonga.

Până acum, doar o treime din deputaţi poate fi aleasă ca urmare a votului popular. Restul de două treimi este desemnat de casa regală şi de cele 32 de familii ale aristocraţiei tongane.

Acum, cred eu, a venit timpul ca această situaţie să se schimbe. Corul din spatele bisericii, care până acum a interpretat partituri de Händel şi Mozart, amuţeşte. Fanfarele, în schimb, răsună puternic, portalul bisericii se deschide larg, făcând loc monarhului în „costum complet de gală“: capă de hermină, diverse ordine şi medalii, o trenă lungă de câţiva metri. Alături de el, păşesc reprezentanţi ai clerului şi ai nobilimii locale purtând în mâini sceptrul şi coroana. Vecinul meu de bancă, polinezian, îşi şterge pe furiş lacrimile de pe obraz. Şi-a înfăşurat trupul masiv într-o ta’ovala, tradiţionala împletitură din rafie destinată ocaziilor speciale.

Alaiul traversează ceremonios culoarul central. În direcţia tronului de aur, sosit abia ieri din China. Este o construcţie maiestuoasă, lângă care altarul pare mai degrabă o ofertă specială de la Ikea.

Corul intonează „Veni, Creator Spiritus“. Conform programului meu legat în piele roşie, este vorba despre un imn de procesiune. Fiecare din cei 1000 de invitaţi are un astfel de caiet, întrucât ceea ce urmează poate fi mai uşor înţeles citind decât ascultând: „Sirs, I here present unto you King George Tupou the Fifth, the undoubted King of this realm whereof all you who come this day to do your homage and service“ – „Domnilor, vi-l prezint aici pe George Tupou al V-lea, regele necontestat al acestui regat, căruia îi aparţin toţi cei veniţi în această zi pentru a-l venera şi sluji.“

George Tupou al V-lea, un bărbat corpolent, cu o faţă prietenoasă, de ursuleţ de pluş, se aşază pe tron imediat ce un „Royal Chaplain“ termină de rostit aceste cuvinte. Zâmbeşte. Iar noi, cei adunaţi acolo, ne manifestăm „aprobarea şi bucuria“ strigând conform programului: „God save King George!“

Ceea ce sună puţin ciudat. Se spune că aceste vorbe au fost rostite pentru prima oară în anul 1745, în scopul susţinerii morale a lui George al II-lea, care tocmai pierduse o bătălie în podişurile Scoţiei. Pentru urechile tonganilor, urarea nu sună însă nicidecum neobişnuit sau excentric: Tonga, până în 1970 protectorat al coroanei britanice, a folosit atâta vreme ritualurile englezeşti, încât preluarea lor pare acum absolut naturală.

Citeşte întregul reportaj în paginile revistei GEO

Autor: Michael Stührenberg (TEXT) şi Holden Warren (FOTOGRAFII)