Sângele tibetanilor

Până în prezent, nici un tibetan nu a murit din cauza bolii de altitudine. Tibetanii se simt bine şi în regiuni alpine la peste 4000 de metri. Pe de altă parte, la peste 3000 de metri, aproximativ 30% din alpinişti suferă de o formă uşoară a bolii de altitudine (AMS = Acute Mountain Sickness).

O urcare rapidă provocă probleme la peste 75% din alpinişti. Uneori deznodământul este fatal. Cynthia Beall, de la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, a aflat de ce oamenii care trăiesc la mare altitudine nu au astfel de probleme.

Tibetanii compensează lipsa de oxigen din aerul rarefiat de la mare altitudine prin alimentarea ţesuturilor cu o cantitate mai mare de sânge. Antropologul şi echipa sa au măsurat fluxul de sânge a 88 de voluntari din regiunea tibetană Panam Xiang şi au comparat valorile cu rezultatele obţinute la persoane din SUA.

În condiţii de tensiune arterială şi puls egal, prin arterele brahiale ale tibetanilor curge de două ori mai mult sânge. Studiile suplimentare au demonstrat că intensificarea circulaţiei sanguine este generată de concentraţia superioară de monoxid de carbon.

Substanţa-mesager dilată vasele, astfel încât să fie posibilă pomparea unei cantităţi superioare de sânge în organe şi în ţesuturi. Până în prezent, era cunoscută o altă formă de adaptare la aerul rarefiat numai pentru locuitorii din Anzi, care au mai multe eritrocite în organism, a căror hemoglobină transportă oxigenul.

Autor: geo