Templul Atenei

Priene

În prima carte a lucrării sale intitulate „Politica“, Aristotel (384-322 î.d. Chr.) scria în special despre diferitele forme de manifestare ale comunităţii umane, despre crearea, dezvoltarea, felul şi funcţia acestora. Pentru filosof, polisul, oraşul-stat, reprezintă comunitatea atotcuprinzătoare. Ea este scopul comunităţii umane şi corespunde obiectivului suprem.

În anul 350 î.d. Chr. întemeietorii cetăţii Priene considerau că ţelul sublim consta în dotarea aşezării lor cu toate elementele constituitive ale unui oraş elen considerat ideal în acel veac 4 înainte de Christos: un zid de apărare, un templu dedicat zeităţii protectoare, o piaţă publică centrală (agora) cu o zonă comercială, apeducte şi fântâni, o clădire administrativă (prytaneion) şi o sală de şedinţe (buleuterion) pentru consiliul local, un teatru destinat divertismentului şi adunărilor populare, un gymnasion rezervat educaţiei şi formării tineretului masculin şi, bineînţeles, case particulare.

Toate construcţiile dorite şi necesare au fost ordonate, după un raster regulat, de-a lungul unor străzi care se intersectau în unghiuri drepte. Această reţea de drumuri era considerată pe atunci o variantă mai nouă a sistematizării urbanistice. Constructorul Hippodamos, născut la Milet (Milet se află la circa 80 de kilometri sud de actualul oraş Izmir, cunoscut odinioară sub denumirea grecească de Smyrna), era renumit pentru aceste planificări unitare. Şi atenienii îl recrutaseră pe marele meşter, pentru a colabora, după războiul împotriva perşilor, la extinderea şi construcţia portului Pireu. Hippodamos a împărţit suprafaţa de pământ disponibilă în funcţie de lucrarea pe care o avea de executat, a jalonat limitele terenului şi a aplicat, se pare pentru prima dată în Grecia continentală, un plan rasterizat, care folosea ca unitate de măsură blocul individual de locuit. În consecinţă, spaţiile destinate agorei şi templului erau exprimate fie în părţi sau într-un multiplu al blocurilor, spaţiile publice, religioase şi private erau de la bun început definite ca atare, iar lăţimea străzilor era stabilită în funcţie de traficul estimat.

În acele vremuri ale cuceririi de noi teritorii, ale războaielor şi pirateriei, acest tip de oraşe pe structură raster prezenta multe avantaje. Odată ridicate zidurile, construcţia lor înainta cu uşurinţă. Conceptul aşezărilor raster după modelul lui Hippodamos le servise şi cetăţenilor oraşului Milet, care l-au folosit la reconstrucţia oraşului lor distrus de perşi în anul 494 î.d. Chr.

Autor: Anja Herold