Istorie...spaţială
Reîntoarcere pe Lună
A fost cu siguranţă unul dintre cele mai mari momente ale istoriei: acum 40 de ani omul a pus pentru prima dată piciorul pe lună. În prezent Statele Unite ale Americii pregătesc o nouă misiune cu echipaj. Este programat ca cel târziu în preajma anului 2020 astronauţii să aselenizeze din nou – şi să rămână – pe satelitul pământului. Într-o staţiune de cerecetare, întâi vreme de o săptămână, apoi o jumătate de an chiar. Proiectul va contribui, cel puţin aşa speră oamenii de ştiinţă, la adâncirea cunoaşterii noastre despre dezvoltarea sistemului nostru planetar.
Pe data de 20 ianuarie 2009 un vehicul mai degrabă ciudat străbate la pas străzile capitalei americane Washington. Rulează când înainte, când înapoi, când în lateral, când în diagonală, se răsuceşte pe loc. Fiecare dintre cele şase perechi de roţi de care dispune poate fi cârmită individual. Botul rotund cu cele şapte geamuri arată ca ochiul frontal al unei uriaşe insecte metalice. O mare de oameni jubilează la marginea drumului.
Oprită în dreptul lojei proaspăt unsului preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, măşinăria se întoarce cu spatele cabinei câtre membrii celebrei First Family care fac semne cu mâna. Acolo sunt fixate două costume spaţiale albe. Ambele îşi agită braţele. La un moment dat unul dintre ele se desprinde brusc de vehicul – este un astronaut care coboară, îl salută pe preşedinte şi se alătură apoi – cu paşi destul de stângaci, este drept, şi cu un drapel cu stele în pumn – lungii coloane participante la parada de inaugurare.
Defilarea din Washington a reprezentat prima apariţie a Lunar Electric Rover (LER) în faţa unui public de milioane de oameni. Probabil că peste unsprezece ani miliarde de telespectatori îl vor putea urmări pe micile lor ecrane: atunci vehiculului îi va reveni un rol principal în cel mai nou scenariu elaborat de vizionarii de la NASA: Start spre lună, partea a doua – reîntoarcerea.
„Constellation“, constelaţia, este numele acestui program ambiţios care reînnoadă şirul misiunilor Apollo încheiate în 1972 – sigur cu condiţia ca NASA să dispună de fondurile necesare, iar priorităţile să nu se mai modifice între timp. Astronauţii ar trebui să păşească pe lună în anul 2020 (dacă nu, cel puţin la scurt timp după aceea). Aşa spune textul scenariului. Care implică şi înfiinţarea pe satelitul pământului a unei reprezentanţe permanente a omerii: o staţiune de cercetare finanţată de mai multe naţiuni şi înfiinţată la aproximativ cinci decenii după ce – pe data de 21 iulie 1969 - Neil Armstrong a fost prima persoană care a pus piciorul în praful selenar.
Proiectul prevede ca echipele de cercetători să locuiască şi să muncească acolo timp de până la şase luni. În acest scop i se vor pune la dispoziţie laboratoare, vehicule pentru excursii, o centrală solară şi o uzină proprie de fabricare a oxigenului.
Până în prezent Roverul electric reprezintă cea mai avansată inovaţie din cadrul programului Constellation. El nu mai are nici o legătură cu offroader-ul selenar folosit de echipajele Apollo, este un micro-habitat de teren cu tracţiune integrală, care se descurcă cu uşurinţă atât pe stâncile de mai mici dimensiuni cât şi pe pantele cu o înclinaţie până la 40 de grade; care a absolvit cu brio testele de duritate efectuate în deşerturile de praf din Arizona, dar şi pe cele din craterele selenare negre ca păcura simulate în Johnson Space Center din Houston.
Două persoane pot călători cu acest Electric Rover vreme de până la două săptămâni. Spaţiul unui Ford Transit adăposteşte locurile necesare de dormit, bucătăria, toaleta şi o chiuvetă. În cabină domneşte o presiune aproape pământeană, astronauţii pot purta pantaloni scurţi şi tricouri. Propulsia electrică a prototipului este suficientă pentru 240 de kilometri. Este prevăzut ca la un moment dat Rover-ul să ajungă să poată parcurge pe lună până la 800 de kilometri. Acum 40 de ani Roadster-ul Apollo reuşea să parcurgă distanţe între 10 şi 15 kilometri.
Atunci când programul prevede excursii pe jos, cosmonauţii părăsesc spaţiul interior, îmbracă unul dintre costumele spaţiale fixate pe exteriorul vehiculului, activează sistemele acestuia de menţinere a vieţii, închid clapa din spatele lor şi o pornesc la drum. În situaţia în care la baza selenară se organizează un transport de marfă, suprastructura se detaşează, iar LER-ul se transformă într-un Cabrio.
Dar sigur că ridicarea unui avanpost selenar implică şi multe alte întrebări cel puţin la fel de arzătoare ca şi aceea a asigurării deplasării motorizate pe lună. Iată câteva dintre ele: Cum trebuie construite adăposturile fixe, astfel încât să asigure timp de şase luni supravieţuirea într-un mediu vital ostil a celor patru cosmonauţi? De unde să se aprovizioneze selenauţii cu curent electric? Dar cu aer de respirat? Cum se întorc ei în siguranţa la bază? Cum revin după încheierea misiunii lor?
Ultimul nemaipomenit zbor de 384 000 de kilometri până la lună s-a petrecut acum 37 de ani. De atunci astronauţii nu s-au mai îndepărtat de pământ mai mult de 600 de kilometri: acest lucru s-a întâmplat pentru ultima oară în 2002 cu prilejul întreţinerii telescopului spaţial Hubble. Iar drumul până la Staţia Spaţială Internaţională ISS nu măsoară nici măcar 400 de kilometri; a fost o excursie scurtă.
Citeşte întregul documentar în paginile revistei GEO
Autor: De Jürgen Bischoff (text)
|
