GEO: Tratament de întinerire pentru Orga Ateneului Român

Tratament de întinerire pentru Orga Ateneului Român

În primăvara lui 1939, România fiinţa încă între hotarele consfinţite de sistemul de tratate de la Versailles. Situaţia internă era departe de fi una normală, însă dictatura instaurată de regele Carol al II-lea cu un an în urmă asigura o aparentă stabilitate politică. Se încheia poate cel mai fructuos deceniu al culturii române, şi se încheia cu un eveniment muzical ieşit din comun: pe 22 aprilie, dr. Franz Schütz, directorul conservatorului vienez, inaugura orga Ateneului Român cu lucrări de Johann Sebastian Bach şi Georg Friedrich Händel. Era, cronologic vorbind, a treia mare orgă a Capitalei. Celelalte două, cea a Catedralei Sf. Iosif, construită de firma timişoreană Wegenstein şi cea din Biserica Lutherană, un instrument , nu puteau suplini lipsa unui instrument destinat exclusiv concertelor. Nicolae Rădulescu, directorul de atunci al Societăţii Române de Radiodifuziune, îşi dorise de mult un instrument pentru transmisii regulate de muzică de orgă. În 1937, aflat într-o prospecţie în Germania, a încheiat un contract cu firma F. E. Walcker & Cie. din Ludwigsburg. Orga Ateneului urma să aibă 52 de registre, împărţite pe 3 claviaturi manuale şi un pedalier. Astfel, în cursul anului 1938, Oscar Walcker realizează la Bucureşti una din cele mai bune lucrări ale lui, opus 2654.

Nu o spunem noi, o spune astăzi Gerhard Walcker-Meyer care restaurează instrumentul construit cu 70 de ani în urmă de străbunicul său. "Este una din cele mai bune orgi de concert pe care le-am ascultat vreodată", ne mărturiseşte experimentatul restaurator, care cunoaşte aproape toate orgile construite de înaintaşii săi. "Nu în ultimul rând este şi meritul sălii Ateneului, care are o acustică minunată. Ştiţi, o orgă sună cel mai bine într-o biserică, în sălile de concert sunetul este de multe ori sec, înghiţit de lemnărie şi de fotoliile pluşate. Nu e şi cazul Ateneului, aici avem o acustică vie, este o sală admirabilă. Dacă stau să mă gândesc, singura sală de concerte cu o acustică superioară Ateneului este cea a Societăţii Prietenilor Muzicii din Viena. Şi acolo avem tot o orgă Walcker", adaugă el cu mândrie nedisimulată.

Gerhard Walcker-Meyer îşi petrece cel mai mult timp împreună cu două ajutoare, fiul său Alexander şi constructorul Zoltán Darabont din Ungaria, în aşa-numita rotondă mică de la subsolul Ateneului. Aici şi-au amenajat atelierul de restaurare. Fluierele dintr-un aliaj de cositor cu zinc stau sprijinite de pereţi, ordonate după dimensiune şi etichetate după timbrul lor sonor: Principal 8', Gedeckt 8' sau Subbass 16'. Sunt termeni necunoscuţi unui profan dar cu care operează orice constructor de orgi. Pe podea sunt stivuite fluierele din lemn, de fapt nişte paralelipipede lunguieţe terminate într-o ţeavă scurtă. Pe acestea nu le vedem niciodată, în schimb, fără să ştim, le auzim ori de câte ori orga imită glasul catifelat al corzilor. Nefiind prea arătoase, îşi duc existenţa discret, ascunse adânc în măruntailele orgii, în umbra vedetelor absolute, strălucitoarele fluiere de cositor ale prospectului sau faţadei.

Ceva mai departe, pe o masă, zac nişte cutii lungi din lemn, cu şiruri de electromagneţi care acţionează mici supape. Sunt aşa-numitele cancele de registru, cele care permit aerului sub presiune, numit în limbajul de specialitate "vânt", să năvălească în fluiere. Orga Ateneului are 650 de electromagneţi, fiecare în parte va fi recondiţionat de Gerhard Walcker-Meyer şi de ucenicii săi. Legătura dintre pupitrul mobil şi toate aceste elemente electrice se făcea pe vremuri printr-un mănunchi gros de cabluri care traversa scena Ateneului ca un şarpe boa. Noul pupitru, mult mai mic şi adaptat standardelor internaţionale, va fi conectat la panoul de comandă al orgii printr-un cablu USB.

În ultimele decenii, tot mai multe firme constructoare de orgi au revenit la modelul orgilor din epoca Barocului. Sunt instrumente acţionate mecanic, toate comenzile fiind transmise printr-un sistem ingenios de sănii şi pârghii din lemn. Avantajul constă într-o maximă precizie a interpretării, adecvată muzicii compuse între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea. Pe de altă parte, posibilităţile de nuanţare sunt foarte reduse, iar pârghiile produc adesea un zgomot supărător. Orga Ateneului Român este însă un instrument electropneumatic. Toate comenzile sunt acţionate cu ajutorul curentului electric şi al "vântului". Sunetul acestor orgi este mai eteric, adaptat idealului de "orgă-orchestră" promovat în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului XX de compozitori romantici precum Max Reger, César Franck, Charles-Marie Widor, Louis Vierne sau Sigfried Karg-Elert. Gerhard Walcker-Meyer este, fără îndoială, adeptul acestui ideal sonor. Străbunicul său a colaborat de altfel cu un intonator ataşat aceluiaşi ideal.

Oscar Walcker este considerat astăzi cel mai mare constructor de orgi pentru săli de concert, iar orga Ateneului este una din foarte puţinele orgi create de el, care nu au fost supuse ulterior unor modificări substanţiale. "De fapt", ne spune strănepotul său, "mai există doar un instrument al lui Oscar Walcker rămas neschimbat, giganticul opus 2222 de la Palacio Nacional din Barcelona, care datează din anul 1929. Tot Oscar Walcker a construit în 1925 şi monumentala orgă din Sala Albastră a Stadhuset din Stockholm, care răsună înaintea fiecărei decernări a Premiilor Nobel." Din păcate, în anii 1970, a fost supusă unor modificări structurale majore, astfel că astăzi nu mai putem vorbi de un instrument 100% Walcker.

"A fost transformată conform modei, într-un instrument cu tractura 'pe sănii', ca vechile orgi mecanice" mărturiseşte Gerhard Walcker-Meyer cu regret. Apoi se îndreaptă spre o masă unde se află aşa-numitele "Taschenladen", nişte foale cam cât nişte cutii de chibrituri mai mari. Ele se află mereu sub presiune. În momentul acţionării clapei care le corespunde, ele se golesc de "vânt", deschizând astfel ventilele fluierelor. Sunt fabricate din piele de oaie. "Din păcate, trebuie înlocuite cam o dată la cincizeci de ani" spune Gerhard Walcker-Meyer. Alături mai sunt nişte piese din lemn cu membrane tot din piele de oaie. Acestea deschid ventilul atunci când intră "vântul" în ele. "Aceste piese contribuie la crearea acelui sunet diafan, cald, specific instrumentelor electropneumatice şi atât de potrivit pentru interpretarea literaturii romantice." Ceea ce nu înseamnă însă nici pe departe că orga Ateneului nu ar fi potrivită pentru literatura organistică a Barocului. Oscar Walcker a fost unul din pionierii curentului numit "Orgelbewegung", apărut în Germania anului 1923 şi care promova idealul sonor al orgii lui J. S. Bach. El n-a fost însă un radical, reuşind să realizeze în lucrările sale un admirabil compromis între două lumi sonore atât de diferite, cea a polifoniei baroce, şi cea a sunetului orchestral de factură romantică.

Gerhard Walcker-Meyer este foarte mulţumit de condiţiile de lucru şi de relaţia sa cu conducerea Filarmonicii George Enescu. Ţine chiar şi un blog în care consemnează fiecare pas al restaurării şi pe care a postat chiar câteva mici filme despre diferitele părţi componente ale orgii. În iunie, odată cu încheierea stagiunii de concerte, va începe acordajul orgii. Are aproape trei luni la dispoziţie. Pe urmă, va pleca probabil la San José, în Costa Rica, să repare orga Walcker din catedrala oraşului. Noi, vom putea reasculta în noiembrie vechea orgă a lui Oscar Walcker, aşa cum a sunat ea la concertul inaugural din 22 aprilie 1939. Sau, cine ştie, poate chiar puţin mai bine.